ZIUA MUNCII. Demonstrațiile de 1 mai, sub semnul austerității și al inegalităților

ZIUA MUNCII. Demonstrațiile de 1 mai, sub semnul austerității și al inegalităților
Publicat: 01/05/2013, 15:32
Actualizat: 28/09/2018, 14:36

De ziua muncii, de la Madrid la Atena, Europa lovită puternic de șomaj a manifestat miercuri împotriva politicilor de austeritate și pentru mai multe măsuri care să creeze locuri de muncă, cu prilejul Zilei Muncii, marcată încă de dimineața de ciocniri în Turcia, relatează France Presse, preluată de Agerpres.

Asia a dat startul manifestațiilor de 1 mai, plasate sub semnul austerității în Europa și al celor uitați de creșterea economică, precum Bangladesh, unde lucrătorii din domeniul textil muncesc în condiții precare pentru companii occidentale, comentează France Presse.
În Bangladesh, zeci de mii de manifestanți furioși au cerut dreptate, după moartea, în urmă cu o săptămână, a peste 400 de lucrători, în urma prăbușirii unui imobil în care se aflau ateliere de confecții. In capitala Dhaka, muncitorii au purtat pancarte și steaguri roșii, scandând „Spânzurați-i pe criminali, spânzurați-i pe proprietarii de ateliere”.
În pofida apelurilor la calm ale premierului Sheikh Hasina, autoritățile s-au temut de acte de violență și vandalism în fabricile de textile. Potrivit lui Kamrul Anam, unul dintre liderii Ligii sectorului textil și al îmbrăcăminții din Bangladesh, lucrătorii sunt furioși din cauza „uciderii” colegilor lor. „Vrem pedeapsa cea mai aspră posibil pentru cei care se fac vinovați de această tragedie”, a declarat el pentru AFP.
În Cambodgia, muncitorii au defilat în fața Parlamentului pentru a înmâna o petiție care cere o creștere a salariului minim, la 150 dolari pe lună în fabricile de îmbrăcăminte.
Aproximativ 55.000 de persoane s-au reunit la Jakarta, potrivit poliției, un record pentru ziua de 1 mai de ani de zile, în timp ce în Filipine mai multe mii de persoane s-au reunit pentru revendicări salariale și o mai bună redistribuire a roadelor creșterii economice.
„Jos cu privatizările și subcontractarea”, au scandat manifestanții cerând o creștere cu trei dolari a salariului minim stabilit în prezent la 11 dolari.
În Hong Kong, unul centrele financiare majore ale planetei, 5.000 de persoane au defilat din solidaritate cu docherii în grevă, potrivit sindicatelor acestora.

În Spania, Italia, Grecia, Cipru, dar și în Franța unde sindicatele sunt divizate cu privire la răspunsul la criză, respingerea austerității și lupta împotriva șomajului sunt principalele sloganuri ale demonstrațiilor de miercuri din capitalele europene.
Creșterea șomajului, care înregistrează record după record în Europa, a atins apogeul în zona euro, la 12,1% în luna martie și alimentează o respingere tot mai mare a politicilor de austeritate, în special în țările din sudul continentului, cel mai dureros afectate.
La Roma, Papa Francisc, care a făcut apel la liderii politici, cu prilejul audienței sale săptămânale, să facă tot ce pot pentru a crea locuri de muncă, a apreciat că șomajul a fost rezultatul unei viziuni economice „în afara normelor de dreptate socială”.
Primii demonstranți s-au adunat în același moment, în Italia, precum și în orașul medieval Perugia, în centrul țării, situat într-una din regiunile în care șomajul a crescut cel mai mult, unde mii de oameni au ieșit în stradă miercuri dimineața.
La Istanbul, unde autoritățile au interzis orice adunare din cauza lucrărilor de renovare în curs la o piață emblematică, au avut loc ciocniri între poliția anti-revoltă și zeci de manifestanți. Încă de dimineață, unități anti-revoltă ale poliției au intrat în acțiune recurgând la tunuri cu apă și grenade lacrimogene pentru a împiedica reunirea manifestanților în cartierul Beșiktaș, la 2 km de Piața Taksim. Demonstranții, câteva sute de persoane care s-au adunat la apelul unor partide de stânga și sindicate, au răspuns cu pietre și sloganuri ca „Moarte fascismului”, „Trăiască 1 Mai”.
Mai multe persoane, printre care și un fotograf al AFP și doi polițiști, au fost rănite în ciocniri. Aproximativ zece manifestanți, dintre care majoritatea au suferit disconfort cardiac din cauza gazelor lacrimogene folosite din abundență de polițiști, au fost spitalizate.
Parlamentari din principala formațiune de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat), care s-au aflat la fața locului, au fost nevoiți să se refugieze în clădiri învecinate.”Aceasta este o represiune inacceptabilă împotriva lucrătorilor”, a declarat reporterilor vicepreședinte formațiunii, Gürsel Tekin, care a denunțat comportamentul de „mentalitate fascistă”.
În Grecia, țara care, alături de Spania are cel mai mare număr de șomeri, 27,2% în luna ianuarie, două demonstrații au fost planificate la prânz, la Atena.
Feriboturile au rămas la cheu, miercuri, nefiind disponibilă nicio legătură cu insulele din cauza grevei declanșate de sindicatele marinarilor, în timp ce două demonstrații separate au fost planificate la prânz, în centrul Atenei. Mai multe afișe ale sindicatului GSEE din sectorul privat au proclamat: „Cerem convenții colective, locuri de muncă, creștere, drepturi social-democrate”.
În Spania, doua sindicate importante, UGT și ”Comisiones Obreras” (CCOO), au convocat 82 de manifestații în întreaga țară.
”Această zi de 1 mai trebuie să pună în evidență eșecul total al politicilor de austeritate pe care le impun instituțiile europene și guvernele Uniunii Europene, care, în țara noastră se verifică prin fapte”, a declarat CGU în apelul său la manifestație, într-un moment în care șomajul a explodat la 27,16% din populația activă.
Același apel s-a auzit și în Portugalia, una dintre țările care beneficiază de asistență financiară internațională însoțită de un plan de austeritate și unde sindicatul UGT a denunțat „sacrificiile care au dus la șomaj și sărăcirea țării”.
În Franța, unde crește nerăbdarea în fața exploziei șomajului, cele două mari centrale sindicale, CGT și CFDT, urmează să defileze separat pentru prima Zi a Muncii a guvernului de stânga. Divergențele lor sunt cristalizate în jurul proiectului de lege privind securizarea locurilor de muncă, un ”acord scelerat” potrivit CGT, dar propus pentru a crea locuri de muncă, în opinia CFDT.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024 și pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza...
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor...
Ei sunt polițișții care nu au ținut cont de pericol atunci când a venit vorba...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă...
Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR –...
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
Ungurii cutremură Europa. Ungaria a făcut anunțul istoric. Nu s-a mai întâmplat niciodată asta
Bacalaureat 2024. Ultimele informații pentru candidați
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a...
VIDEO Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca,...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Reacție pe piața bursieră după rezultatele la alegerile europene
×